Uncategorized

Bir cu fugiții

Ați avut vreo dată senzația aia cînd camera ta sau casa/apartamentul/locuința ta îți este atît de bine cunoscută că ajungi și cu ochii închiși noaptea la toaletă, fără să te lovești de vre-un obstacol ? Cred că toți știm cum e , dar, nu toți se simt atît de constrînși de propii pereți încît încep a face permutări prin casă, fie mobila, fie cîte cărți de ici colo, doar pentru a schimba ”fen-șuiul” și a te rupe din rutină.

De mică, de cînd am avut marele noroc să am o cameră pe care să nu o împart cu fratele meu mai mare cu 7 ani, în fiecare vară schimbam total locul lucrurilor din camera mea. Restul casei era zona ”off-shore” și nu îndrăzneam să-mi marchez teritoriul prin mici schimbări, dar camera mea, era a mea. O adoram , senzația aia cînd știai că poți să faci ordine cînd ai chef fără să strige mama la tine că ești un mic purceluș neordonat, spațiul ăla zen în care se strecurau iubiții și îți permiteai mici experimente sexuale în lipsa strajnicului mama. Acea cameră, care era micul meu cosmos, devenea la un moment dat PLICTISITOARE.

Acum, cu mîna pe inimă, spuneți, cît dintre voi nu au aceleași sentimente față de partener? Acel omuleț drag care vă alintă zi de zi cu un ”bună dimineața” somnoros și care vă ține de mînă cînd mergeți la plimbare prin parc, devine, după o bună perioadă de timp, PLICTISITOR.

Eu plictiseala o iau drept un nou stimul pentru un proiect artistic. Privesc omul drag de lîngă mine și îmi zic ”azi scăpăm de ciorapii cu găuri și de chiloții roși în c*r”. Dar, pentru că într-o relație mereu sunt doi, sau, în fine, ar trebui să fie două voci egale, auzi acel ”NU”  înțepat care refuză să accepte schimbarea. Evident, vorbeam abstract referindu-mă la lenjeria de corp, pentru că de fapt, dacă partenerul nostru nu  ne mai atrage o fugă la mall nu va schimba prea mult situația. Și, atunci, cînd el doarme liniștit alături de tine, iar tu la două noaptea nu poți să treci spre tărîmul viselor, îl analizezi și te gîndești , dacă oare, nu e timpul să mergi mai departe.

Cu o cameră/casă nu e atît de simplu, aici vorbind de investiții financiare, credite, ipotecă, amintiri bătute în cuie prin pereții scumpului cuib, dar în cazul unei relații care alunecă în derută, cine ne impune limitele? Căsătoria după cum demonstrează practică nu e sfîntă, căci, o legătură între doi e unică nu pentru că popa a cîntat un psmal și ați semnat ambii pe o foaie de hîrtie, ea devine longevivă pentru că cei doi se regăsesc în respirațiile lor și în zîmbetele amorțite de după sex.

Deci, ce facem? Acceptăm uzualul, mulțumim pentru ce avem căci putea să fie și mai rău, sau, dăm bir cu fugiții și căutăm să ne deschidem aripile libertății spre a savura din noile oportunități pe care viața ni se oferă?

Facebook Comments

Distribuie povestea Evei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *