Avea acel fler misterior care te atrage. Ochii lui de un albastru profund treceau prin mine ca un cuțit în unt. Niciodată nu mă privea simplu și mă intrigau gîndurile sale care nu puteau fi descifrate. Nu se lăsa provocat sub nici o formă de look-urile mele îndrăznețe, fie că purtam pantaloni mulați sau fustă scurtă, nu-l prindeam să mă admire nici cu coada ochiului.
Evident, îmi doream să fiu în vizorul lui, să-i pot incita simțurile prin parfum, să-l știu atras de mine, ce femeie nu și-ar dori să fie admirată de un bărbat mai tînăr ca ea cu 10 ani?
Cînd mi-a scris pentru prima dată că este infatuat de persoana mea am rîs. În prezența sa rîdeam sincer și naiv pentru că încerca mereu să-mi fure un zîmbet cînd vedea licărirea din ochii mei recent plînși. Punea întrebări nu de dragul conversației, sorbea fiecare răspuns și îl trecea prin conștiința sa de cîteva ori pentru a mă înțelege.
”
- Ești o femeie fenomenală și te admir foarte mult. ”
Respirasem adînc cînd am citit acest mesaj, am zîmbit scurt și mi-am zis că aici trebuie să se termine ceea ce nici nu putea începe. TREBUIE EVA!!
Rațiunea mea striga zi de zi la mine să nu-i mai răspund la mesaje și să evit orice formă de contact cu el. Mihai nu era nici pe departe bărbatul potrivit pentru mine, fie că ar fi venit vorba despre o simplă aventură sau de ceva mai mult. Iar eu, ființă păcătoase pe care nu știam cum o mai ține pămîntul, nu eram pentru el. Înțelegeam de ce este atras de mine, sau cel puțin mi se părea că înțeleg. Aplicam aceeași teorie unilaterală în raport cu orice bărbat nou apărut în viața mea :” Mă vrea pentru că nu mă poate avea și odată ce îi cedez mă va folosi și mă va lăsa udă în propria-mi traspirație și lacrimi. ” Mihai mă dorea, credeam eu, pentru că eram matură, aruncam în stînga și dreapta zîmbete care știu că înebuneau bărbații, flirtam ușor fără a lăsa pe cineva vrea mult să se apropie de mine.
L-am ignorat zile întregi. Primăvara din februarie nu-mi făcea bine, purtam rochii florate și pantof cu toc și-mi doream să mă vadă el. Ciudat, dar mă îmbrăcam pentru el chiar dacă știam că nu o să nevedem în acea respectivă zi. Sau, poate inconștient speram să prind la curaj și să-i remit sms-ul care stătea pe draft în telefonul meu :” Bună Mihai. Nu vreai să ieșim astăzi la o cafea?”. L-am tot remodelat și rescris pînă a rămas în cea mai banală formă cu bifă de a nu fi remis.
Am căutat să-mi ocup timpul și mintea cu alții, iar alții căutau să-mi ocupă gura și corpul cu ei. Un fost coleg îmi făcuse o vizită inopinată la muncă alintîndu-mă o ciocolata mea preferată și o vorbă bună la un ceai cald fără zahăr. Un fost amant mă rechema în patul lui pentru a-mi ”arăta” noul lui aparatament. Barista de la cafeneaua mea preferată prinse la curaj să-mi ceară un nume și un număr de telefon. Pot să jur că parcă întregul univers încerca la acel moment să mă distragă de la dorința mea de a-l revedea pe Mihai. Era complotul ideal, aparent, doar că încăpățînarea sa nu avea limite, și ce știam eu, copilă naivă, că orice cale nu aș fi urmat, toate ar fi dus la el, pentru că el nu era gata să mă lase să-i scap.
Mihai!
Repetam numele lui și inspiram adînc. Apoi expiram și încercam să-mi opresc dorința nebună de a-i scrie. Eram în mașină, ambuteiajul de vineri de pe Bodoni colț cu Ștefan cel Mare mă ținuse deja 2 semafoare pe loc și într-un impuls de nebunie am deschis repede telefonul și i-am scris doar :” Îmi lipsești”.
Vibrația telefonului m-a speriat. Nu eram gata să primesc un răspuns atît de curînd de la el. Doream să las să treacă acea nebunie temporară care mă forțase să-mi impun propriile gînduri lui.
” Ce-ai făcut Eva?”, striga propria-mi conștiință. ”Nesăbuită femeie! Lasă-l în pace. Nu vezi că nu ți-a scris? A și uitat deja de tine. De ce nu poți și tu să renunți?”.
Dar era prea tîrziu pentru autoflagelarea mea interioară. Mihai deja-mi răspunse.
”- Știi cum să-mi faci ziua mai bună, draga mea. Și tu-mi lipsești. Ne vedem astăzi la o bere. ”
Cotisem deja spre strada Kolgăniceanu cînd îi citisem răspunsul, iar valul de căldură care-mi trecuse prin corp după ce i-am citit mesajul mă debusolase. Îi lipseam! Se gîndea la mine. Iar faptul că nu folosise un semn de întrebare indica clar că nu lăsase loc de un refuz. Era cert că mă va vedea.
