Eva privea paharul gol de vin și admira cum dîrele de licoare roză se prelingeau aproape invizibil dar sigur peste marginea de unde cu cîteva minute în urmă buzele sale gustaseră licoare zeilor. “Vinul nu mai are același gust” se gîndi ea și oftă insesizabil. Picăturile rozalii încă dansau feeric pe papilele ei gustative și ornamentau cu senzații pavelionul gurii. Un vin bun se împarte, ideal la doi. Eva și-ar fi dorit să completeze masa cu încă un pahar de forma unei lalele, care ar fi imbinat armonios goliciunea lăuntrică dar și cea fizică a Evei. Devenise un obicei de vineri seara, cînd Damian era plecat la sala de sport, ca ea să-și servească vinul nudă, cumva asemuindu-și trăirile Evei din primă instanță divină. Pe jumătate plin, pe jumătate gol, la mijloc de pahar, inhala adînc notele picante sau florale din vin și închidea ochii imaginîndu-și întregul proces al creației. În viziunea ei, strugurii erau culeși de mîini bătătorite de țăran muncitor, zdrobiți de picioarele unei fecioare cu păr auriu și zîmbet de Mona Lisa , iar sucul dulciu era îngropat în amfore în pămînt și abia peste decenii descoperit spre un consum excepțional. Evident, conștientiza că toată istoria era doar un nor în cadrul imaginației sale bogate, dar prefera dulcea fantasmă realității tehnologice.
Astăzi devenise propriul său somelier, turnase 150 ml de Fetească Albă & Chardonnay , vin sec alb, roada anului 2016, produs de vinăria Bostovan și 170 ml Garrone Cherry. Separat, părea cumveau prea obișnuite băuturile date, așa că se grăbise să-și creeze propriul elicsir, care se dovedise a fi excentric nu doar prin simpla sa creație, dar și prin scurtul istoric lăsat drept amprentă asupra papilelor sale gustative. “ O astfel de combinație ar fi tratat orice timp de ageuzie” se găndi ea și zîmbi scurt. Cunoștințele sale medicale erau vaste datorită unui contract de consultanță juridică cu un medic acuzat de malpraxis, iar acum veneau perfect să completeze vocabularul său și așa aurit cu noțiuni și cuvinte inedite.
Ultima înghițitură din mixul său fusese puțin mai acru. “Ca inima mea”își răspunse ea la propria întrebare ne exteriorizată. “Acru ca inima mea” , repetase aprobator și o lacrimă veni să-i bată în colțul ochiului stîng, dar o șterse repede cu arătătorul mîinii drepte.
“De ce să plîng?
Să plîng?
De ce?
E prea dulciu și deopotrivă amărui
Lichidul din paharul meu
Pentru a mai cunoaște
In scurte clipe și alte-amărăciuni.
Am dor de conversați
În care ambii să tăcem,
Ne spunem prea puține
Cînd vorbe aruncăm,
Și se usucă iar pe buze
Sărut cu gust de vin,
Crăpate, sîngerează.
Îți pasă prea puțin.
Nu e bărbat sau Golem,
Nu e nici pețitor
Să-mi ceară nopți, suspine,
În vis amețitor
Singurătate.
Nu asta mi-ai dorit plecînd?
Singurătate!
Cu gust de vin ,curpind. “
