Frînturi din carte

Univers paralel

Dacă visele din copilărie ar deveni realitate, acum aș fi trăit într-un univers paralel în care aș fi fost căsătorită cu primul băiat de care m-am îndrăgostit la 13 ani. Am trăit trei zile magice de iarnă. Trei Zile au fost suficiente pentru a mă trezi cu fluturi în stomac, pentru a îndrăgi iarna și pentru a mă maturiza suficient încît să cer , ulterior,an de an, iubirea lui sub pomul de Crăciun.
Era cu trei ani mai mare decît mine, trecea furtunos prin perioada adolescenței și arăta ca un zeu, cel puțin pentru mine așa părea, cu un zimbet larg și sincer și doi ochi de un albastru ireal.
Eram o fire timidă și nu mă scăldam în atenții din partea sexului opus, dar pentru acea perioadă cînd telefoanele mobile abia se inventaseră și Pentium Unu era printre cele mai rapide PC-uri ,nici nu tînjeam să fiu apreciată de băieții din școală, eram un copil cu gînduri pure.
El mi-a schimbat percepția despre viață, iubire și devenise involuntar etalonul bărbatului ideal. Îmi amintesc și acum descrieriile care le lasăm completînd chestionare copilărești în agendele colegelor de clasă. “Brunet cu ochi albaștri, zîmbet fermecător , buze senzuale și mâini mari, cu degete lungi dar fine”, era ceea ce văzusem în el, ceea ce aflasem în trei zile trăite în rai. Nu ne-am sărutat niciodată, dar eram sigură că știam gustul buzelor sale. Mâinile lui mi-au atins corpul în cel mai frumos și naiv mod, îmi alinta pielea brațului stîng cu buricul degetelor suficient încît să simt dorința sa de a cunoaște mai mult din pielea mea. Priveam Forest Gump și îi simțeam respirația la urechea mea dreaptă. Deși în foarte puține clipe am fost doar în doi, ochii mei vedeau doar zîmbetul său superb, urechile mele ascultau doar vocea lui, știam că sunt îndrăgostită fără a fi mușcat vreodată pînă atuncu din fructul interzis numit iubire. Mi-aș fi dorit să meargă pînă la capăt, mi-aș fi dorit să-mi deschidă lumea iubirii nu doar prin gustul amar lăsat de dezamăgirea și tristețea faptului că nu-l voi mai revedea vreodată, aș fi dat orice să transform acele zile nu doar într-un început de an ci într-un început de eu și el pînă la adînci bătrîneți.
Cum am mai spus, în universul paralel aș fi rămas a lui nu doar prin dorința de a-i aparține , mi-aș fi dedicat fiecare celulă din mine spre a-l face fericit, primind drept răsplată iubirea, aprecierea și respectul celui dintîi bărbat de care m-am îndrăgostit iremediabil, o iubire rămasă fără răspuns.
Sunt zile cînd încă mai tînjesc să-i simt buzele într-un sărut idilic. Mă visez întîlnindu-l din întîmplare pe stradă, îl văd , mă observă, îi zîmbesc , își amintește de mine …

E masochism pur să-ți lași speranțe deșarte în suflet și să speri cu naivitate că în zeci de ani vei primi acea unică șansă ,așteptată de la 13 ani, de ați săruta prima iubire.

Cît de poetică ar fi lumea dacă iubirile naive din copilărie ar rămîne unice . Ce frumos ar fi dacă am ști să iubim doar o singură dată în viață, iar legile dragostei să fie conform unei hăreziri divine în care nu ar fi fost loc de deziluzii in iubire, de pasiuni murdare cu porniri de adulter și pizme brutale cu invidii grosolane care distrug frumosul fluturilor din stomac.

Îmi spunei că lumea e exact așa cum o simt zi de zi , iar visele mele roz nu-și găsesc rostul în deșertul din lumea mea. Acum îmi spui că fiecare dezamăgire e un pas spre cunoaștere, iar curajul și forța de care dau dovadă sunt semința roz a speranței care trebuie neapărat să o păstrez în suflet. Mie mi se pare că din tot curcubeul ăsta de culori nu mai văd decît alb și negru. Gri sunt zilele mele , nopțile sunt albe iar visele s-au înnegrit.

Facebook Comments

Distribuie povestea Evei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *