Despre bărbați

Despre el

Am cunoscut un bărbat. Rar îmi permit să folosesc acest cuvînt în plenitudinea sensului său, dar cu referire la el uneori îmi pare că e mult prea puțin spus  “bărbat”. E un specimen absolut diferit de toți cei pe care am avut (ne)norocul să-i întîlnesc pe parcusul vieții.

Mă simt, de fiecare dată cînd ne (re)vedem de parcă l-aș cunoaște pentru prima dată. Îl întîlnesc cu privirea timidă, îl salut cu un zîmbet scurt și întregul meu corp devine stană de piatră. Am sentimentul că nu-mi pot mișca nici măcar un mușchi, atît de agitată sunt în prezența sa. De parcă ar intra un profesor în clasă iar eu nu mi-am făcut temele.

El e mereu relaxat, obosit, dar suficient de jovial ca să-mi zîmbească și să-mi admire prezența. În ochii lui, indiferent de oră a zilei , timp și anotimp, am citit admirație față de propria-mi persoană, iar asta dezarmează complet, deoarece ulterior este atît de reținut și galant, încît mi se face rușine pentru gîndurile fugare care le am cu el,în timp ce-mi povestește despre politică și problemele globale ale vieții și societății noastre.

Cu el, ajung să fiu neîndemînatică, împiedicată și tăcută. Pentru că pun pe cîntar orice cuvînt, ajung să-i vorbesc calculat, robotic. Sunt sigură că mă privește și se întreabă ce a văzut de fapt în copila aceasta tăcută și speriată din fața sa. Imaginează-ți cum la fiecare final de întrevedere îmi țin urgiile ascunse, bolmojesc aiurea și întind timpul doar pentru a mai petrece cu el încă cîteva clipe.

Ieri am reușit să-l provoc după limitele sale. Simțeam atingerile lui pe pielea mea și amețită de dorința necontrolată de a-i aparține l-am rugat să nu plece. Am deschis ușor fermoarul de la bluză și mi-am dezgolit corpul, lăsînd la vedere doar sutienii negri. În lumina lunii, sub umbra unor copaci, l-am înduplecat să-mi lase loc pentru o fantezie, o fantezie cu el.

Un asemnea gest, o asemenea faptă, necesită curaj și îndemînare, iar eu nu era sigură că pot fi suficient de îndrăzneață să materializez idei și nici dacă aveam abilitățile necesare pentru a maximaliza senzațiile trăite de ambii. Nici pînă în această clipă nu știu dacă mi-a reușit să fiu o Evă senzuală și provocatoare, pricepută și abilă, dar sunt sigură că-mi doresc să repet experiența, nu pentru plăcerea sa, ci pentru plăcerea mea. Poate că e o dovadă a depravării mele, dar ador să-i ofer plăcere orală, să-mi trec mai întîi buzele apoi limba ca ulterior să-l simt în întregime cum îmi alintă simțurile. Mă excită plăcerea oferită lui. Anume lui.

Dacă m-ar judeca după fapte, dacă ar fi un oarecare, dacă nu ar fi el, ar stabili în sinea sa că sunt genul de femeie care face astfel de lucruri regulat, fără mari remușcări sau regrete. Dar nu sunt și nici nu știu dacă am fost vreodată atît de liberă în dorințele mele sexuale așa cum sunt cu el. Sexul mereu a reprezentat pentru mine doar un act, fără plăcere pentru mine, cu obligații de a oferi, nu și de a primi. El mi-a arătat că pot primi plăcere atunci cînd ofer, mi-a demonstrat că e ok să fiu liberă în fantezii și dorințe sexuale.

Dar am frustrări! Mă simt obligată să-l seduc de fiece dată, să-i stîrnesc dorințe, să-l cuceresc ( și nu doar fizic). Eforturile mele îmi inhibă cumva puterea mea de seducție, fie din simplu motiv că nu-mi dau seama dacă-și dorește să fie sărutat, atins, provocat, de mine.

Încă învăț să fiu acea Eva care a regăsit-o el într-o privire pierdută. Încă învăț să-l înțeleg și să-l accept. Încă aștept să înțeleg de ce nu pot renunța la prezența lui în viața mea.

Facebook Comments

Distribuie povestea Evei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *